Header, Home, Thoughts&Smiles

Tu cand vei intelege?

Imi amintesc perfect momentul. Cel in care te-ai asezat langa mine pe canapea. Si atunci…am crezut ca vei intelege. M-am inselat. Mi-ai taiat aripile. Cu foarfeca cea mare ascunsa in mana dreapta. Mi-ai taiat avantul de a cuceri lumea. Ai facut-o fara pic de remuscare sau durere. Si n-am plans. Si nu m-am zbatut. Am facut ceva mai rau de’atat.

Te-am crezut. Ti-am dat dreptate. Ca sunt egoista si tot ce fac e vanitate. Ca nu stiu sa ma sacrific in numele celorlalti. Si te-am crezut. Si ti-am dat dreptate. Si astfel am omorat Pasiunea.

Si s-au nascut dubiile. Si noptile pline de intrebari. Remuscari si sanse pierdute. Timp in care sufletul s-a prafuit si a refuzat sa mai iasa din carapace. Pierdut ca barca in deriva.

Dar intr-o zi iese Soarele. Se aseaza fix la masa mea si ma indeamna sa scutur praful de pe suflet si sa las cuvintele sa gaseasca drumul catre mine. Sa fiu eu, cea curajoasa si perfectionista. Sa las frau liber imaginatiei si sa-mi continui misiunea de a cuceri lumea. De-a lungul si de-a latul, de-a-ntregul si de-a maruntul. Sa nu las pe nimeni sa-mi stea in cale si sa-mi calce visele in picioare. Pentru ca la final de zi, eu sunt eu si asta e darul cel mai de pret.

In acest tumult de idei, nu am cum sa nu ma intreb: cand s-au transformat oamenii in nimicitori de vise? Cum ajungem sa calcam in picioare visele celor din jurul nostru? Cum de ne permitem aceasta libertate? Doar din simplul motiv ca nu avem capacitatea de a intelege la randul nostru preocuparile celorlalti, dorintele, felul de a fi, curajul altora de a-si urma vibratiile.

Si mai mult de atat, ma tot intreb: prinsi in rutina cotidianului, cum facem sa devenim Soare?

 

Cheers,

Sorina – care s-a intors din recreatia mare! 🙂

 

 

 

Comentarii