Thoughts&Smiles

Note din miez de noapte.

“Lumea zice ca-i frumoasa si ca e fata de casa, dar e mult prea mandra in felul ei..are ochii albastri, daca plange i-un dezastru…te ineci in lacrimile ei” canta Stefan Banica in Ubberul de la ora 4 dimineata, in drum spre casa.

Sa iubesti inseamna sa mori putin cate putin, afla ea in seara petrecerii, in miezul unei discutii filosofice despre dragoste. La vorbele astea, intr-o clipita, imaginea lui apare in fata ochilor. De parca ar pluti usor pe-un nor langa ea. Deja ii simte mirosul, ala de cafea amestecat cu parfum. Ala de tigara pufaita la geam in miez de noapte. Cum se poate sa treci prin viata unui om ca o furtuna si totusi ravagiile sa fie atat de mari? Sa doara fiecare bucatica de corp si suflet de fiecare data cand cuvantul “iubire” apare pe vre-un perete, intr-o melodie sau scris aiurea pe tavan? De fiecare data cand…rasari in ganduri?

Stiu, egoul tau s-a dublat, s-a triplat, a ajuns la cer in momentul asta. Ei bine, nici al meu nu e mai prejos. La cate priviri si la cata atentie primesc din stanga si din dreapta. Cu toate astea, mie imi lipseste privirea ta. Aia copilaroasa si carcotasa. Aia de vine la pachet cu fiori pe sira spinarii. Aia de ma trezea noaptea din somn, sa te privesc si sa ma intreb daca tu esti.

Au trecut luni de atunci. Anotimpuri chiar. Si tu ai ramas la fel. In sufletul meu.

Sorina

Comentarii