Header, Thoughts&Smiles

Parinti, chipsuri si telefoane.

Urc in metrou. Capat de linie. Gasesc lejer loc si ma asez. Imi scot cartea si ma apuc de citit. Nu ca as vrea sa ma laud, dar il citeam pe Simon Sinek, “Intreaba-te de ce?”. Un tip super smart, genial as indrazni chiar sa zic. 100% recomandat. Captivata de scrierea lui, ma trezesc deranjata de un miros puternic. Puternic neplacut. Si nu a murdar sau nespalat cum am putea gandi multi dintre noi.

Ridic privirea si pe scaunele din fata mea se afla mama si copilul. Mama impinge copilului o punga de chipsuri. Din alea urat mirositoare. A cascaval statut. Miroase a E-uri si cascaval de plastic in tot metroul. Si zau daca as avea vreo problema cu treaba asta. Ma gandesc cate prostii am mancat si continui si eu sa mananc zi de zi. Problema mea ramane de fapt alta. Problema e ca fiul doamnei, un baietel de circa 6-7 ani, era mai mult decat supraponderal. Si totusi, mama n-aveam o problema sa-l indoape cu chestii nesanatoase, in contextul dat.

Mai mult, scena nu se opreste aici. Mama ia punga, o indeasa in geanta, scoate telefonul si il vara sub ochii copilului. Fara pic de afectiune, fara urma de remuscare ca face ceva gresit. Ii da copilului telefonul sa se joace, sa il tina ocupat.

M-a intristat mult scena. Pentru o secunda am fost tentata sa urlu, sa tip, sa-i reprosez. M-am calmat. Cine sunt eu sa judec cum isi cresc mamele copiii in ziua de azi? Eu care nici macar nu sunt mama.

M-a pus totusi pe ganduri toata povestea. Ce se poate ascunde in spatele unei mame? Ce o macina atat de puternic? Ce o determine sa actioneze si sa se poarte astfel cu copilul ei? Sa il neglijeze si sa ii puna in plan secundar sanatatea si fericirea?

Tudor Chirila are un TedTalk la Chisinau in care vorbeste despre faptul ca daca am sti ce se ascunde in spatele faptelor oamenilor, cu siguranta am fi toti mai buni si mai intelegatori. Mi-ar placea in acest context, sa inteleg ce se intampla cu o astfel de mama, ce nevoi si ce lacune are si cum o putem ajuta sa devina constienta de raul involuntar orientat catre fiul ei. Caci prin constientizare si intelegere putem sa ne ajutam pe noi insine, pe cei din jurul nostru si sa luptam pentru un simt civic mult mai cultivat.

Ca sa inchei totusi intr-o nota pozitiva, mi-am luat cateva momente sa rememorez copilaria mea. Frumoasa si vesela si vioaie si fericita. Si ce recunoscatoare sunt pentru toate jocurile si juliturile copilariei. Si ce bine am trait fara smartphone. Cu jocuri de oina, de-a v-ati ascunselea si “tara, tara, vrem ostasi”. Cu umblat in picioarele goale prin balti dupa ploaie si catarat in copaci dupa corcoduse si agude.

Si totusi, copiii din ziua de astazi, ce vor lua cu ei mai departe din copilarie?

 

Sorinna Blue.

Comentarii