Home

Defecto-calitati.

Mi a luat 30 de ani sa ma plac asa cum sunt.

De multe ori neicrederea a preluat fraiele si a calcat increderea in picioare. M-am lasat dusa de imprejurari si social media si am crezut ca parti din mine nu sunt bune doar pentru ca sunt diferite. Sau nu ating standardele. Standardele cui?!

Mereu am fost complexata de faptul ca am picioarele lungi si foarte subtiri, ca am corpul acoperit de alunite, ca nu port nici pe departe marimea potrivita la sutien si apoi mai am si nasul mare. Ba mai mult, in copilarie eram consternata de faptul ca fundul prea bombat nu facea nici o rochita sa stea bine pe corpul meu pentru ca intotdeauna era mai scurta la spate. Ba chiar am convins o pe mama ca e o problema grava si trebuie sa merg neaparat la doctor sa ma tratez.

Noroc ca am mostenit sarcasmul si ironia din familie si am stiut sa jonglez usor cu defectele mele. De cele mai multe ori sa arat elefantul din camera este solutia cea mai la indemana pentru a scapa de el.

Fraiera eu cand zic defecte. Am aflat tarziu, tarziu tare, ca ceea ce eu vad drept defect, fix aia apreciaza ceilalti la mine cel mai mult. Ma rog, mai putin nasul:))) Innebuneam cand ma laudau colegele pentru picioarele mele. Ceee? Dar sunt foarte slabanoage – tot ce-mi venea in minte.

Noroc am avut si prin preajma lu fratemiu care mereu a avut cuvinte cool la adresa mea, m-a incurajat si pana pe la 16 ani a fost stilistul meu personal. Inainte sa ies in oras dadeam o raita pe la el prin camera sa-si dea cu parerea despre tinuta mea. Vezi ca bluza te face palida, blugii aia nu se potrivesc cu bluza, tot asa si pe dincolo. Asta da real ajutor. Si daca ma imbrac cumva acum, asta se datoareza si lui foarte mult. Lu’ fratemiu si faptului ca am facut sport – cum ar zice o buna prietena. Desi fratemiu o arde pe RIP fashion acu 🙂

Mi-a luat mult sa realizez ca slava cerului nu suntem identici si fiecare e deosebit prin propriile calitati si defecte. M-am bucurat mult pe cand eram intr-o excursie in State ca sunt diferita de cei din jurul meu. incat a trebuit sa-mi fac o cruce sa-i multumesc lu Doamne-Doamne ca m-am nascut in tara aia saraca si mica de prin europa de est, unde femeile sunt frumoase. Legea compensatiei, ce sa zic! Si putin rasism? Poate! Dar asta nu inseamna ca suntem mai buni sau mai rai decat cei din jurul nostru. Ci pur si simplu diferiti. E important aici de vazut cum stie fiecare sa si accepte si sa se bucure de difereala lui. Etichetele? Pff, e greu sa ma lipsesc de ele. Lucrez cu mine mult dar pare imposibil.

Mi a placut mult cazul tipei fotomodel ce sufera de Vitiligo si mi s-a parut mereu un model demn de urmat pentru curajul ei de a iesi din ghearele prejudecatilor si a urca in lumina reflectoarelor.

Ce ne face pe noi sa ne temem de defectele noastre? Ei, probabil cel mai des lucru pe care l-am intalnit: gura lumii. De parca gura lumii se hraneste cu defectele noastre sau gura lumii ne plateste factura la telefon sau la gaze.

Da, mi-a luat 30 de ani sa accept ca am picioare frumoase, ca pot sa gandesc sanatos si daca n-am sani cupa D si ca trebuie sa folosesc crema SPF 123739 cand merg la plaja doar pentru ca’s alba ca laptele si nu se lipeste soarele de min. Sau se lipeste, dar cu dungi:). Mi-a luat 30 de ani sa inteleg ca eu sunt eu si ca asta este cel mai mare dar pe care il am.

Nu stiu despre voi, dar mie mi-a placut sa scriu povestea asta. Mai mult, miros ca la 40 o sa fiu si mai inteleapta decat la 30. E de la nasul mare, va zic. 🙂

Cheers,

Sorina

Comentarii